Articol marcat ca:

Credite

Cinci credite neperformante în “Prima casă”

12.11.2010 Stiri imobiliare

Până în prezent s-au executat cinci garanţii în programul “Prima casă”, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat de BNR, Alpha Bank şi ARB. Oficialul Fondului nu a precizat şi valoarea garanţiilor plătit de această instituţie băncilor care au acordat creditele care au devenit deja [...]

Cinci credite neperformante in “Prima casa”

12.11.2010 Stiri imobiliare

Până în prezent s-au executat cinci garanții în programul “Prima casă”, a declarat Aurel Șaramet, președintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat de BNR, Alpha Bank și ARB. Oficialul Fondului nu a precizat și valoarea garanțiilor plătit de această instituție băncilor care au acordat creditele care au devenit deja [...]

Bilantul programului Prima Casa: din 30.500 de credite acordate, 5 au fost executate silit

12.11.2010 Stiri imobiliare

“Prin programul Prima Casa au fost acordate 30.500 de garantii, ceea ce inseamna la fel de multe locuinte vandute. In medie, aproximativ 80-83% din valoarea creditelor sunt garantate, ceea ce inseamna ca valoarea imprumturilor se apropie de 1,7 miliarde de euro probabil”, a spus Saramet, in cadrul seminarului EU-Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank si [...]

Cresc extremele pe harta ratelor restante la credite: 4,6% în Gorj, 19% în Bihor

11.11.2010 Credite imobiliare

Clienţii băncilor din judeţele slab dezvoltate economic sau în care debitorii au ajuns la supraîndatorare îşi plătesc din ce în ce mai greu ratele la credite, astfel că în unele zone sumele restante s-au dublat sau chiar sau triplat de la începutul anului, ajungând să reprezinte mai mult de 10% din soldul total al împrumuturilor [...]

Strategia UniCredit este de accelerare la credite şi frână la cheltuieli

10.11.2010 Credite imobiliare

Pe o piaţă a creditului care de-abia se mişcă, UniCredit şi-a majorat cu 13% portofoliul de credite din bilanţ de la începutul acestui an. Articol ZF – Bănci si Asigurări

Doar 33 de români au luat credite prin programul «Prima casă»

10.11.2010 Stiri prima casa

Programul “Prima casă” se mişcă tare greu, experţii imobiliari afirmând că este chiar blocat. Doar 33 de români au primit, până la începutul acestei săptămâni, toate aprobările necesare pentru un credit ipotecar prin acest program, conform datelor furnizate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor. Sursa: Libertatea Articol In presa

Portofoliul de credite al IFN-urilor a scăzut cu 1% în septembrie

09.11.2010 Investitii imobiliare

Soldul creditelor acordate de instituţiile financiare nebancare (IFN) înscrise în registrul special de la BNR a fost de 31,8 mld. euro (aproape 7,5 mld. euro), în scădere cu circa 1% faţă de nivelul din august. Articol ZF – Finanţe personale

Numai cateva banci acorda efectiv credite prin Prima Casa

09.11.2010 Stiri prima casa

Bancile care au semnat conventia cu Fondul de Garantare pana in prezent sunt Piraeus Bank, BRD, Alpha Bank, Banca Transilvania, Banca Românească, CEC Bank, ATE Bank, Emporiki, Millenium Bank, Garanti, Leumi, Intesa şi Volksbank. Sursa: Hot News Articol In presa

75% din romani vor credite in lei. Isarescu: creditarea in lei este riscanta!

09.11.2010 Stiri imobiliare

Creditul in moneda nationala a atras 12.658 de selectii, fata de 4.503 selectii, cel in euro, produsul in lei fiind astfel de aproape trei ori mai cautat. Creditarea in lei, o greseala? Creditarea in lei pe termen lung este la fel de riscanta precum cea in valuta, in conditiile în care bancile nu au surse [...]

Opinie: Isărescu descoperă cât este de greu să faci afaceri în România. Să vedem ce va spune când va ajunge la inflaţie, cursul de schimb sau dobânzile mari la credite

08.11.2010 Investitii imobiliare

După 20 de ani în care s-a dat drumul la afaceri individuale şi după doi ani de când şi-a făcut propria firmă- are o mică podgorie şi vinde vin – guvernatorul Băncii Naţionale descoperă şi se minunează de cât de greu este să faci afaceri în România. Cinstite. Articol ZF – Finanţe personale

Restanţele la credite au crescut în septembrie cu 7,68%

08.11.2010 Investitii imobiliare

Restanţele la credite ale populaţiei şi firmelor au urcat în septembrie cu 7,68% faţă de luna precedentă, până la 14,67 miliarde lei, urcând ponderea acestora în totalul împrumuturilor la 6,31%, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (CRB) publicate de BNR. Citește mai departe… Articol Money.ro – Stiri – FINANTE SI BANCI

Isărescu descoperă cât este de greu să faci afaceri în România. Să vedem ce va spune când va ajunge la inflaţie, cursul de schimb sau dobânzile mari la credite

08.11.2010 Credite imobiliare

După 20 de ani în care s-a dat drumul la afaceri individuale şi după doi ani de când şi-a făcut propria firmă- are o mică podgorie şi vinde vin – guvernatorul Băncii Naţionale descoperă şi se minunează de cât de greu este să faci afaceri în România. Cinstite. Articol ZF – Bănci si Asigurări

Opinie Cristian Hostiuc: Să vedeţi când o să vă majoreze băncile dobânzile la credite

08.11.2010 Investitii imobiliare

După 20 de ani în care s-a dat drumul la afaceri individuale şi după doi ani de când şi-a făcut propria firmă- are o mică podgorie şi vinde vin – guvernatorul Băncii Naţionale descoperă şi se minunează de cât de greu este să faci afaceri în România. Cinstite. Articol ZF – Finanţe personale

BNR: Cererea de credite scade, restanţele continuă să crească

05.11.2010 Investitii imobiliare

Românii şi firmele cu credite îşi plătesc tot mai greu ratele la bancă. Potrivit BNR, peste 242.000 de debitori sunt restanţieri, adică un sfert din numărul celor cu credite de peste 20.000 de lei. Citește mai departe… Articol Money.ro – Stiri – FINANTE SI BANCI

Isărescu: Bancherii sunt prea generoşi la depozite, probabil că au încă clienţi cu credite scumpe

04.11.2010 Credite imobiliare

Bancherii sunt prea generoşi la depozite, mai ales la cele în euro, unde plătesc dobânzi şi de 4-5% pe an, cu mult peste cât oferă alte bănci de pe pieţe europene şi îşi permit să facă asta pentru că au în continuare clienţi cu credite scumpe, a spus guvernatorul Mugur Isărescu, care a avut ieri [...]

Isărescu:Dobânzile la depozite în valută sunt excesive;băncile probabil primesc rate mari la credite

04.11.2010 Investitii imobiliare

Băncile dau dobânzi excesive la depozitele în valută comparativ cu cele de pe plan internaţional, probabil pentru că se bat pentru clienţi şi unii dintre aceştia încă acceptă să plătească rate mari la credite, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. “Ceea ce ne surprinde foarte tare este legat de depozitele în valută…Sunt bănci care [...]

Ponta: Vom lupta pentru o OUG 50 care să apere drepturile celor cu credite

02.11.2010 Stiri imobiliare

Liderul PSD Victor Ponta a declarat că pesediştii vor susţine în Camera Deputaţilor drepturile persoanelor care au credite la bănci, prin modificarea Ordonanţei 50, catalogând drept “laşitate” acceptarea de către Guvern a tuturor condiţiilor FMI, pentru a da apoi vina tot pe aceştia. “Decizia noastră vizavi de ordonanţa 50 e foarte clară, vom lupta în [...]

Cresc restanţele la credite

28.10.2010 Stiri imobiliare

Restanţele populaţiei şi firmelor au crescut în septembrie cu 9,1% faţă de luna precedentă, până la 15,67 miliarde lei, potrivit datelor furnizate de BNR. La finalul lunii august, soldul restanţelor ajunsese la 14,36 miliarde lei, iar ponderea lor în totalul împrumuturilor a fost de 6,86%. La finalul anului trecut, ponderea restanţelor în totalul împrumuturilor era [...]

Bancpost vinde carduri de credite clienţilor care îşi fac depozite

28.10.2010 Credite imobiliare

Bancpost, un jucător de top zece după activele deţinute, încearcă să atragă clienţi pe partea de economisire cu un depozit la termen pentru care plăteşte dobânda chiar la momentul constituirii, şi nu la scadenţă, aşa cum este uzual. Articol ZF – Bănci si Asigurări

Bancpost: Acţionarul ar veni din nou cu bani dacă ar fi cerere de credite

25.10.2010 Credite imobiliare

Consolidarea cererii de credite ar determina băncile-mamă să-şi majoreze expunerile pe România pentru că sunt in­teresate ca sucursalele locale să reia finanţările, a declarat Mihai Bogza, preşedintele Bancpost. Articol ZF – Bănci si Asigurări

Pagina 30 din 49« Prima...1020«2829303132»40...Utltima »